Repaos.

“Intr-adevar, lipsita de eleganta si de tact excluderea dvs de la dezbateri dle Cernea, insa ce drepturi vi s-au incalcat? Va spun eu, nici unul democratic vorbind; niste oameni uzand de aceleasi prerogative democratice au decis sa nu discute cu dvs. pentru ca nu era un plus la imaginea lor. Nu trebuie sa se simta nimeni jignit sau ostracizat, dar e politica, nu curtea gradinitei unde copii noi sunt introdusi de educatoare la groapa cu nisip. Puterea este cea respectata, orice forma ar avea ea. Intr-adevar regretabil, dar nu neconstitutional. Sa nu amestecam lucrurile. Succes iti doresc.”

Asta este forma sub care aparea comentariul meu pe site-ul domnului Remus Cernea in data de 17.11, iar aici este articolul la care fac trimitere.

Domnul Cernea, sau staff-ul dumnealui, niste democrati prin esenta au considerat probabil ca este cazul sa cenzureze astfel de aprecieri, nu de alta, dar erau si altii care spuneau acelasi lucru prin comentariile la articolul respectiv si de, ce rost are sa mai racim gura de pomana exprimandu-ne parerile in dublu.

E un tip cul Remus asta, barba, plete, “extrem de bine pregatit”. Un adevarat “Che” al Romaniei. Tot norocul din partea mea democrato-hipiotului, iar din partea studentelor din primii ani de la ASE si a elevelor de au implinit 18 ani, un vot! (cu putin noroc, poate-poate si altceva … (-: )

“Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun.

As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica.

As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, de-abia acum inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi.

As asculta in timp ce altii ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei inghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca.

As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata… N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca îi iubesc.

As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a se mai indragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. In fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri…

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul în care urci muntele.

Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strans pentru totdeauna. Am învatat ca un om are dreptul sa-l priveasca de sus pe cel cazut, doar cand trebuie sa intinda mana ca sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi vor mai servi la nimic”

- – Gabriel Garcia Marquez, Testament Literar.